Sari navigarea

IMPORTANT: Ne-am mutat pe adresa www.iFlashMob.NET

1 zi până la freeze flashmob! Cum se întâmplă a fost deja prezentat pe scurt aici.

Locaţia: în faţa magazinului Unirea (de la McDonald’s până la cea de-a doua gură de metrou- din spre bodega cu clătite)
Data şi ora: 25 aprilie – 14:00
Participanţi anunţaţi: 50 (ce ziceţi, urcăm la 100?)
Scopul: să-i invităm pe cei grăbiţi să se oprească pentru o clipă şi să-şi aducă aminte că timpul curge.  Va fi un şoc şi totodată un şut în fund spre meditaţie atât pentru spectatori cât şi pentru noi.

13:00- meeting pre-flashmob în faţă la Curtea Veche (vezi hartă) unde facem cunoştinţă unii cu alţii şi stabilim cine, unde, cum suflă din corn şi anunţă freeze-ul preucm şi alte detalii. Dacă e timp mergem şi la o cafea/berică într-un local din zonă. Puteţi însă participa la flashmob şi fără să veniţi la meeting.
13:55suntem „pe poziţii”, adică prin faţa magazinului Unirea (vezi pe hartă care e suprafaţa exactă pe care se va întinde flashmob-ul). Spectatorii nu trebuie să ne poată deosebi de trecătorul obişnuit nici să observe că aşteptăm ca ceva anume să se întâmple. Freeze-ul va începe la ora fixă stabilită, dacă cineva întârzie va fi greu să-l aşteptăm.


14:00se aude un sunet de corn (vor fi cel puţin două, însă simultan şi în colţuri diferite ale zonei!). Îngheţăm!
14:02un al doilea sunet de corn anunţă dezgheţul. Revenim la normal, ne continuăm drumul ori activitatea ce-o făceam în momentul respectiv (jucatul cu părul, legatul şiretului, cititul cărţii, vorbitul la telefon, mersul etc.).

Acum ce urmează să facem după 14:02 rămâne să hotărâţi voi, cei care veniţi. Putem ori face absolut nimic, ori organiza un ospăţ copios în oraş. Avem localuri cu grămada prin centrul vechi al oraşului, Carul cu Bere spre exemplu e un loc superb cu haleală faină. Aşadar, dacă aveţi interes să facem aşa ceva, vă rog să-l vi-l manifestaţi cât mai repede cu putinţă, să putem rezerva o masă din timp!

Şi încă ceva foarte important: nu uitaţi să vă potriviţi ceasul şi să trageţi de cât mai mulţi tovarşi să vină şi ei!

Până acum şi-au confirmat circa 50 de persoane prezenţa. Ne-am bucura să ţinem legătura cu toţi cei care vin, fie prin intermediul blogului, fie prin mail sau messenger (drumbuncartilor(@)yahoo.com).

Sărbători fericite să aveţi!
Pe sâmbătă!

11 Comments

  1. deci eu am o nelamurire de ce casu ala din linku pe care l-ai pus arata 8:25 AM ,,, si ceasu meu in momentu asta arata 11:25 …poate nu inteleg eu ce se intampla

    si app de freez flashmob , eu vin aproape sigur

  2. Deoarece este UTC
    Am facut eu pentru Bucuresti
    http://free.timeanddate.com/clock/i1i9aai0/n49/tlro32/th1
    Anyway nu conta ora ci doar minutul/secunda 🙂

  3. Da, mergea aiurea ceasul.
    Am modificat link-ul, acum ar trebui să meargă bine. Mulţam „and”!

  4. multă baftă!! Îmi pare rău că nu pot ajunge!:-<

  5. Ata ete, Zeffy. Mulţam mult pentru sfaturi & help! Revenim cu poze şi filmări.

  6. Am mai fost o freeze flashmob in Bucuresti, acum vreo 6 luni, si nu a iesit prea bine:
    – mai multi pozari decat participanti
    – participipantii nu s-au comportant deloc natural: ideal este sa fim risipiti in multime, si sa ne oprim la ora fix toti, intr-o pozitie naturala, data de actiunea pe care o indeplineam cu cateva secunde inainte sa inceapa flashmob-ul.

    In alta ordine de idei, cred ca voi si eu pe acolo.

    Va doresc succes!

    PS: nu vreau sa cobesc, dar am auzit ca maine ploua. 😉

  7. Redecs, cred că am fost la acelaşi flashmob 😀
    Eu am participat la cel de la studentiada de la Universitate şi da, a fost într-adevăr artificial (doi au început să se pupe fix când s-a auzit semnalul, alţii şi-au scos aparatele foto etc).
    Eu cred că va ieşi mai bine ca data trecută.

    Cât despre ploaie… naşpa. Totuşi nu cred că ne va opri, vor fi două minute şi stăm cu umbrelele. Ne iese.

  8. Si eu vin, si eu vin! 🙂

  9. Ce fain!!
    Şi încă o chestie: nu uitaţi să vă luaţi chestii de ploaie, s-a anunţat ploicică mâine.

  10. Sper sa ajung si eu, vreau sa particip, dar nu stiu sigur daca ma incadrez cu timpul, dar fac tot posibilul. Poate aduc si un prieten:)

  11. imi place ideea asta daca vrei intra si la mine pe blog


One Trackback/Pingback

  1. […] gãseşti şi aici. Guest post – […]

Lasă un răspuns către and(lclb) Anulează răspunsul