Metroul Vesel 1

Data & Locaţia: 25 iulie, metrou: ruta Piaţa Unirii- Izvor / Izvor- Piaţa Unirii.

Număr agenţi: 24

Scop: să-i facem pe călători să cânte „Andrii Popa”

Ce ne-am propus a fost dificil, poate prea dificil, în condiţiile în care nu ne-a stat alături niciun chitarist şi nicio profesoară de muzică. Însă am reuşit: am adus bucurie, i-am determinat să ni se alăture şi le-am oferit ceva frumos de spus mai departe.

La ora 18:15 ne-am adunat toţi cei 24. Mai bine de o oră am petrecut-o pe iarbă, discutând şi simulând cântarea. La prima repetiţie am constatat că nu eram pregătiţi. Puţini aveam curajul să cântăm „Andrii Popa” din suflet, mai ales când o tanti avea să strâmbe din nas şi un paznic putea să ne ia de ureche.

La 19 şi un pic am coborât în subteran, unde ne-am urcat în primul metrou nou ce mergea spre Izvor. Spre marele nostru noroc, ne-am trezit cu paznic tocmai în vagonul în care aveam să cântăm. Rapid, ne-am deplasat un vagon mai spre mijloc şi am continuat misiunea. Andrii Popa a început să ruleze pe un telefon mobil, moment în care două cucoane din faţa mea au întors capul indignate, să vadă cine pune muzică în metrou. N-apucară bine să-şi comunice una alteia revolta,  că deja începură vreo trei a acompania cântecul cu bătăi din palme. Undeva la stânga curgea primul vers din Andrii Popa. Scurt după s-au infestat şi scaunele din apropierea noastră şi am început să cântăm şi noi, cei ce stăteam tocmai în faţa cucoanelor. Una dintre ele îşi fixează privirea pe mine, cealaltă începe să râdă. Pentru mine asta deja anunţa succesul acţiunii.

La a doua strofă ne-am încurcat, unii au sărit la a „căci el are-o puşcă plină…” alţii au început cu refrenul. Aici s-a văzut făcut simţită nevoia noastră de profi de muzică şi de instruire.

Prima călătorie a fost o învăţătură de minte: trebuia să învăţăm să avem tupeu. Paznicul nu s-a atins de noi, s-a plimbat neputincios prin muzică şi atât. O călătorie nu fusese suficientă, aşa că ne-am urcat şi în metroul de întoarcere.

La un moment dat, am avut belele cu un paznic. Ne auzise el din depărtare şi sosi grăbit la noi pe la jumătatea cântării. S-a îndreptat spre doi şi le-a cerut pe un ton ridicat să înceteze, că nu e voie. Atunci noi, cei din zonă, ne-am oprit scurt. Îndată însă, cei din cealaltă parte a vagonului ne-au compensat, izbucnind într-un refren puternic. Paznicul s-a dus şi spre ei, i-a mai domolit. Degeaba, tocmai în momentul acela am reînceput noi furtunos. Am observat că tipe din faţa noastră au început şi ele să cânte iar cineva din stânga râdea copios de neputinţa paznicului.

Astea sunt doar câteva istorisiri de-ale mele. Dacă aveţi altele de adăugat (şi sunt sigură că aveţi), vă rog să ni le împărtăşiţi într-un comentariu pe pagina asta.

În ciuda faptului că atâtea n-au mers bine (încurcat versuri + nesiguranţă pe noi) am reuşit să aducem bucurie pe câteva zeci de chipuri.

MULŢUMIM TUTUROR ŞI ÎN SPECIAL MULŢUMIM ARTCREW, fără voi n-ar fi fost posibilă chestia asta!

Pentru a participa la acţiuni viitoare, urmăriţi update-urile pe Newsletter.